Vineri, 05 Iunie 2026

Noi cazuri sociale sunt tratate de medicii constănțeni

de Andreea NĂSTASE Marţi, 28 Ianuarie 2014 131 < 1 min citire
Noi cazuri sociale  sunt tratate  de medicii constănțeni
Încă din prima zi de ninsoare, medicii din cadrul Spitalului Județean Constanța au acordat îngrijiri medicale mai multor persoane fără adăpost care au ajuns la spital după ce au fost găsiți pe stradă. Cadrele medicale susțin că, principalul motiv pentru care aceștia au ajuns pe patul de spital este alcoolul. "Din păcate, numărul celor care cad pe capete pentru că refuză să renunțe la alcool în această perioadă începe să creas-că de la o zi la alta. Nu respectă niciun fel de recomandare, nu se hrănesc corespunzător, nu țin cont că suferă de tot felul de afecțiuni care îi pun în pericol și ajung în situația aceasta. 
Noi suntem obligați să îi investigăm și după stabilizare să îi transportăm cu ambulanța la centrul permanent, mai ales pentru că ajung la spital în cadrul secției de primiri urgențe. Vom continua să transmitem pe toate căile posibile că alcoolul face victime!", a explicat dr. Rodica Tudoran, șefa secției de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța. 
Taguri
Articolul anterior Zeci de constănțeni au ajuns pe patul de spital din cauza vremii
Articolul următor Pacienții dializați rămân internați în Spitalul Județean Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei