Vineri, 05 Iunie 2026

Noutățile medicale, discutate de medicii de familie constănțeni

de Andreea NĂSTASE Marţi, 10 Iunie 2014 349 1 min citire
Noutățile medicale, discutate  de medicii de familie constănțeni
Săptămâna aceasta, medicii de familie constănțeni vor avea ocazia să dezbată noutățile referitoare la pachetul de servicii medicale de bază, noua listă de medicamente compensate și gratuite, cardul de sănătate, dar și relația cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aceștia se vor întâlni în cadrul Medical Forum Constanța, manifestare științifică organizată de Societatea Națională de Medicina Familiei, organizată la Hotel Ibis, de la ora 10,00.
Programul științific al Medical Forum Constanța va fi moderat de președintele Societății Naționale de Medicina Familiei, dr. Rodica Tănăsescu și va pune accentul pe programele de prevenție, relația medicului de familie cu pacientul, dar și colaborarea dintre medicii de familie și medicii specialiști.
"Medical Forum este o manifestare de suflet pentru medicii de familie. De ani buni transmitem cu rigurozitate colegilor noștri mesaje de imagine, de profesionalism și de solidaritate în toate orașele importante ale țării. Ne ocupăm cu atenție de profesie, de organizațiile noastre, dar și de problemele practice - legislative și contractuale, de care ne lovim în fiecare zi în cabinetele noastre. Medical Forum este un eveniment special care ne oferă anual prilejul să fim împreună și să aducem la zi problemele noastre", declară dr. Rodica Tănăsescu, președintele SNMF.
La eveniment vor participa și reprezentanți ai CJAS Constanța, ai DSP Constanța, dar și specialiști din cadrul Spitalului Județean Constanța. 
Taguri
Articolul anterior De câte rețete pot beneficia bolnavii cronici de la medicii de familie
Articolul următor Dr. Eduard Circo: "Expunerea la soare stimulează funcțiile endocrine"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei