Nu doar ficatul se regenerează. Şi alte organe fac acest lucru

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 06 Iunie 2021 314
Majoritatea oamenilor au auzit că ficatul este un organ care se poate regenera, funcţionând chiar şi în situaţiile în care, din cauza suferinţei sau a unei intervenţii chirurgicale, i-a fost afectat şi peste jumătate din ţesut. Ce nu ştiu mulţi, însă, este că şi alte organe ale corpului se regenerează la un anumit interval de timp. Cunoscut şi sub numele de mucus, învelişul care protejează pereţii stomacului de sucul gastric joacă un rol-cheie în procesul de digestie.
Astfel, celulele speciale din pereţii stomacali produc enzime responsabile de nivelul pH-ului din stomac. În mod ingenios, aceleaşi celule secretă şi mucusul. Apoi, papilele gustative, deşi micuţe, sunt foarte muncitoare. Ele sunt în jur de 10.000 ca număr şi conţin peri microscopici care duc informaţii despre mâncare, la creier. Potrivit doc.ro, acestea sunt înlocuite destul de des, dar odată cu vârsta procesul devine mai lent. Astfel, persoanele în vârstă ajung să mai aibă doar 5.000 de papile gustative şi, astfel, simt mai slab gustul mâncării. Pielea, de exemplu, se reînnoieşte şi, ea. Stratul de la suprafaţa pielii serveşte drept protecţie şi barieră între organism şi factorii externi. Fiind atacat din afară, el este adesea „avariat” şi pot apărea bubiţe şi chiar riduri fine. Din când în când, destul de des, el se reînnoieşte. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei