Într-o lume plină de stres, înaltă tehnologie și viteză, specialiștii susțin că avem nevoie, săptămânal, de 24 de ore de timp liber. Trebuie să ne odihnim pentru a scăpa de o parte din andrenalina corpului nostru, rădăcina multor probleme moderne de stres.
- Publicitate -
Într-o singură zi, inima bate de 100.000 de ori, iar sângele parcurge aproape 30 de milioane de kilometri de artere, vene si capilare. Rostim aproximativ 4000 de cuvinte, respirăm de circa 20.000 de ori, mobilizăm grupele musculare majore de 750 de ori și punem la lucru circa 14 milioane de celule nervoase. Este limpede că avem nevoie de odihnă. Se pare însă că, de-a lungul timpului, oamenii au încercat și alte ritmuri în afară de clasicul cinci zile de muncă și două de odihnă.
În 1793, de exemplu, francezii au adoptat un calendar care avea 12 luni a câte 30 de zile fiecare. Muncitorii lucrau nouă zile și se odihneau în ziua a zecea. Apoi, ei au renunțat la această metodă, considerând-o nepotrivită. Un motiv a fost faptul că muncitorii nu voiau să lucreze nouă zile înainte de a primi odihna.
În timpul celui de-al doilea război mondial, SUA și Marea Britanie au crescut producția de materiale de război. Multe uzine au crescut programul la 74 de ore de lucru pe săptămână. În scurt timp și-au dat seama că, de fapt, angajații lor lucrau în medie doar 66 de ore. Aceiași muncitori erau nemulțumiți pentru că se simțeau iritați și aveau moralul scăzut. Astfel, a crescut numărul accidentelor de muncă și superficialitatea.