Anunț liniștitor de la Organizația Mondială a Sănătății - Zika nu mai este o urgență internațională. Totuși, lupta cu epidemia provocată de virus, în special în America Latină, va continua.
- Publicitate -
Concret, virusul este pus în aceeași categorie cu alte boli - precum febra dengue, de pildă - care reprezintă un risc serios pe termen lung și pentru care e nevoie de cercetări continue pentru descoperirea unor leacuri și vaccinuri.
Studiile arată oficial că există o legătură directă între Zika și cazurile de microcefalie la nou-născuți, o maladie fatală, care afectează creierul bebelușilor.
Unii experți sunt îngrijorați că, odată cu pierderea statutului de urgență internațională, autoritățile din țările afectate de Zika vor fi mai puțin interesate să investească în prevenție și combatere a virusului.
Până acum au fost confirmate 2.300 de cazuri de copii născuți cu microcefalie din cauza Zika, în 28 de țări.