Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Parteneriat pentru promovarea dreptului la informare al pacienților

de Cuget Liber Miercuri, 10 Decembrie 2014 122 < 1 min citire
Parteneriat pentru promovarea dreptului la informare al pacienților
"Fii un pacient activ" este cea mai recentă campanie realizată de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) și Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Potrivit unui comunicat de presă al APMGR remis miercuri AGERPRES, cele două organizații vor colabora în vederea realizării unei imagini corecte și clare a drepturilor de care beneficiază consumatorii din România în calitate de pacienți.
"Dreptul la informare al consumatorilor este un drept fundamental, care este prevăzut atât în legislația națională, cât și în cea europeană, iar APC România prin activitățile și acțiunile sale a urmărit întotdeauna respectarea de către operatorii economici și instituțiile statului a drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor" a declarat conf. univ. dr. Stanciu Costel, președintele APC România, potrivit comunicatului de presă. 
Taguri
Articolul anterior Colegiul Nautic Român intră pe piața offshore a Constanței
Articolul următor S-a încheiat negocierea contractelor individuale de muncă la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei