Vineri, 05 Iunie 2026

Părţi ale corpului uman care nu au funcţionalitate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 17 Iulie 2023 841 1 min citire
Studiile arată că, în ultimele secole, corpul uman s-a adaptat atât de mult condiţiilor de viaţă, încât unele părţi, pur şi simplu, şi-au pierdut utilitatea. Vestigiile structurii umane iniţiale dispar încă din faza embrionară, însă câteva se păstrează tot restul vieţii. Iată câteva exemple. Apendicele reprezintă rămăşiţa unui intestin mai mare a strămoşilor noştri, explicaţie valabilă şi în cazul în care ar avea vreo funcţionalitate. Măselele de minte sunt localizate în spatele gurii şi sunt numite aşa pentru că apar, în general, la maturitate, nu pentru că ar atrage după sine şi înţelepciune. În trecut, aceste măsele erau de mare ajutor în mestecarea unei cărni destul de tari, însă acum fac mai mult rău decât bine. Cel mai adesea, se interpun în calea altor dinţi şi trebuie scoase. Coccisul este un os aflat în capătul coloanei, vestigiul a ceea ce era odată coada. Până în momentul în care devine făt, embrionul uman are o coadă care măsoară o şesime din toată lungimea sa, apoi este absorbită de corpul aflat în creştere. Totuşi, coccisul nu este, în totalitate, inutil: susţine muşchii, tendoanele şi ligamentele din acea zonă şi acţionează ca un suport pentru o persoană care stă în şezut. Muşchii urechii, în schimb, nu se dezvoltă destul de mult încât să aibă şi mobilitate, aşa cum se întâmplă la animale, prin urmare nu au nici o funcţie biologică. 
Taguri
Articolul anterior Lipsă acută de personal navigant pentru transportul pe Dunăre
Articolul următor Agenezia renală, cauze și mod de transmitere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei