Numărul de bolnavi care s-au prezentat până acum la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) nu a crescut, comparativ cu zilele trecute. Deocamdată, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Crina Kibedi, activitatea se desfășoară în condiții normale, nu există probleme de niciun fel.
- Publicitate -
Persoanele care au nevoie de dializă au fost deja aduse în unitate pentru tra-tament și vor rămâne internate până când vremea își va mai re-veni, iar ceilalți pacienți sunt îngrijiți la fel ca și până acum. "În Unitatea de Pri-mire a Urgențelor sunt chiar mai puțini bolnavi", a precizat reprezentantul SCJU.
Cadrele medicale sunt pregătite pentru cazurile care ar putea apărea în week-end. Spitalul și-a făcut rezerve încă de luna trecută cu medicamente și materiale sanitare pentru această perioadă.
Se pare că, din cauza vremii de afară, oamenii au preferat să stea în casă și să amâne prezentarea la medic pentru zilele următoare.