Peste 70% dintre români vor interzicerea fumatului în restaurante

de Alexandra MALACHI Marţi, 06 Martie 2012 353
Fumatul în locuri publice se află din nou în atenția autorităților după ce, ieri, Ministerul Sănătății din România a lansat primul Studiu Global privind Tutunul la Adulți(GATS), un instrument de supraveghere care vizează cunoașterea consumului de tutun și a tendințelor acestuia.
Conform datelor colectate în urma acestui studiu, la ora actuală în România există 5 milioane de fumători, dintre care 4,4 milioane fumează zilnic. Din acest motiv, aproape 6,5 milioane de persoane sunt ex-puse la fumul de țigară la domiciliu, dintre care peste trei milioane sunt nefumători, iar două milioane de români inhalează fumul de țigară la locul de muncă. Aproape trei sferturi dintre adulții chestionați în cadrul studiului(72%) s-au declarat în favoarea interzicerii totale a fu-matului în restaurante, iar mai mult de jumătate în baruri și cluburi.
În plus, la scară mondială, consumul de tutun provoacă mai mult de cinci milioane de decese anual, iar dacă nu se acționează urgent, în anul 2030, fumatul va face peste 8 milioane de victime anual, susțin reprezentanții Ministerului Sănătății. "Este de o importanță vitală ca Guvernul să așeze controlul tutunului pe lista priorităților legislative", spune și Ladislau Ritli, ministrul Sănătății.
Ministerul intenționează reglementarea interzicerii fumatului în spațiile publice în concordanță cu recomandările UE. Acest aspect poate fi realizat prin susținerea proiectului de lege care există în prezent în Parlament sau prin promovarea unui act normativ care să reglementeze tutunul în spațiile publice, se mai arată în comunicatul transmis de MS. 
Taguri

Comentează știrea

nefumator
6 martie 2012
tigara

ce tampenie -faceti cluburi-restaurante pentru fumatori si nefumatori -toti sunt constienti ca tutunul dauneaza daca vrea el sa-si faca rau lasa-l frate - sa-ti interzica sa fumezi in propria masina si in casa sau curte-ai ma lasi - ministru sanatatii a rezolvat tot si a ramas fumatul de rezolvat in sanatate- in curtea mea si casa fac ce vreau -maine cine stie ce ne mai interzice -astia din minister au vazut prea multe filme SF

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei