Oamenii de știință au descoperit o nouă boală care se transmite de la șobolani la oameni prin intermediul puricilor. Boala este asemănătoare, ca mod de răspândire, cu ciuma.
- Publicitate -
Purtătorii bacteriei responsabile de boala respectivă sunt șobolanii maro, cei mai mari și cei mai comuni din Europa, arată datele publicate în Journal of Medical Microbiology, relatează telegraph.co.uk.
De la începutul anilor 1990, au fost descoperite mai mult de 20 de specii ale bacteriei Bartonella. Speciile sunt considerate agenți patogeni în dezvoltare ce pot provoca afecțiuni grave în diferite părți ale corpului uman, cum ar fi inima sau splina. Bacteria afectează, în unele cazuri, și sistemul nervos.
Cercetătorii au descoperit că șobolanii sunt purtători ai mai multor specii patogene de Bartonella. Deși calea principală de transmitere către om nu este încă sigură, infecțiile sunt, cel mai probabil, date de purici.
Au fost testate 58 de rozătoare, printre care 53 de șobolani maro, doi șoareci și trei șobolani negri. Oamenii de știință au studiat, de asemenea, mai multe specii de purici ce trăiesc pe rozătoare.