Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Poftele necontrolate trădează diverse dezechilibre ale organismului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 27 Iunie 2021 329 1 min citire
Poftele necontrolate trădează diverse dezechilibre ale organismului
Poftele pot trăda o serie de dezechilibre ale organismului. De exemplu, dorinţa permanentă de a mânca ciocolată poate avea legătură cu lipsa de magneziu, iar pofta de migdale sau de nuci trădează boli de inimă sau probleme cu tiroida.
În acelaşi timp, pofta de alimente dulci, sărate sau bogate în grăsimi exprimă o stare de stres cronică şi o alimentaţie dezechilibrată. Apoi, dorinţa de a consuma carne sau oleaginoase poate semnaliza lipsa unor nutrienţi. Tocmai de aceea, este bine să ţineţi cont de poftele care vă macină, pentru că satisfacerea lor poate însemna şi o viaţă mai sănătoasă. Dr. Rodica Pintilie spune că pofta de ciocolată este mai des întâlnită la femei şi sugerează atât deficienţa de magneziu, cât şi schimbările bruşte de dispoziţie. Dacă aveţi probleme cu silueta, cea mai recomandată este ciocolata neagră, aceasta având un conţinut mai redus de grăsimi şi face bine inimii. „În general, dulciurile creează dependenţă şi continuând să le mâncaţi, veţi simţi nevoia de a le consuma tot timpul. Optaţi, mai degrabă, pentru fructe, legume sau paste integrale şi veţi observa că pofta de dulce se mai atenuează", a subliniat medicul.
În acelaşi timp, pofta de carne poate apărea din cauza gustului său plăcut, dar poate trăda şi o lipsă de proteine, mai ales în urma unor activităţi fizice şi intelectuale intense. Pe de altă parte, pofta de oleaginoase, cum sunt nucile, migdalele, alunele poate semnala existenţa unor afecţiuni generate de carenţa acizilor graşi nesaturaţi (boli de inimă, colesterol crescut, sau hipertiroidie). 
Taguri
Articolul anterior Ce alimente pot preveni instalarea precoce a osteoporozei
Articolul următor Au fost achitate peste 220 de milioane de lei, pentru investiții din PNDL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei