Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premieră medicală la Spitalul Județean Constanța: operații digestive cu laparoscop 3D

de Andreea NĂSTASE Marţi, 29 Septembrie 2015 493 < 1 min citire
Premieră medicală la Spitalul Județean Constanța: operații digestive cu laparoscop 3D
Pe tot parcursul acestei săptămâni, 20 de constănțeni care suferă de boli digestive grave vor beneficia de operații laparoscopice de ultimă generație. Intervențiile chirurgicale vor fi realizate prin intermediul unui aparat 3D, cel mai modern instrument chirurgical, utilizat la ora actuală în toate unitățile sanitare din lume. Astfel, pacienții vor fi scutiți de durata mare de spitalizare, dar și de riscurile și complicațiile operațiilor clasice. 
Medicii spun că acest nou aparat le oferă și lor avantajul de a lucra în cele mai bune condiții și că actul medical este mult mai ușor de efectuat.
"Așa cum am mai precizat, avantajul aparatului laparoscopic 3D nativ este acela că reduce timpul de abordare chirurgicală, nu este atât de obositor ochiului chirurgului, ceea ce îmbunătățește actul medical și reduce riscul de a greși, dar mai ales pentru că se pot aborda zone greu accesibile unui laparoscop 2D", a precizat dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Județean Constanța.
Taguri
Articolul anterior Mâine este ultima zi pentru plata impozitelor și taxelor locale fără penalizări
Articolul următor Scandal de amploare în zona Gării Constanța

Comentează știrea

xyz
29 septembrie 2015
mincinosul

Dr Avram abia intelege in despre ce este vorba ! Nicusor nu mai are timp sa-i explice ! Saracii, sper macar sa aiba bunul simt sa ne lase... Poza este postata perfect cu persoana care MERITA-prof SARBU- Aoleo, dar bagati-l in seama si pe seful sectiei

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei