Vineri, 05 Iunie 2026

Pro sau contra vaccinare? CE VOR PĂRINȚII DIN ROMÂNIA

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 02 Mai 2017 155 1 min citire
Pro sau contra vaccinare? CE VOR PĂRINȚII DIN ROMÂNIA
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie a realizat un sondaj pentru a evalua percepțiile publice față de prevederile proiectului legii vaccinării supus dezbaterii în această perioadă, dar și opiniile populației cu privire la subiectul imunizării copiilor. Astfel, peste 87% dintre cei intervievați consideră că afirmația "beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile reacțiilor adverse" este adevărată (procentul crește odată cu înaintarea în vârstă a participanților la studiu). 
În schimb, doar 64% dintre respondenți spun că afirmația "reacțiile adverse ale vaccinurilor sunt mai mari decât beneficiile acestora este falsă, arată cercetarea sociologică.
Rezultatelor sondajului mai arată că 83% dintre participanții la cercetare cred că imunizarea cu vaccinurile din schema națională de vaccinare reprezintă un lucru bun, întrucât copiii trebuie vaccinați și 15% dintre persoane cred că unele vaccinuri nu sunt bune pentru copii. Acestora din urmă li se alătură 1% din eșantion, care cred că vaccinarea este un lucru rău pentru copii.
De asemenea, aproape trei sferturi dintre participanții la studiu cred că obligația de a informa cu privire la calendarul de vaccinare, beneficiile și riscurile vaccinurilor este în primul rând a medicilor de familie (72%), iar această opinie este împărtășită de un procent mai mare de respondenți cu studii superioare comparativ cu cei care au studii medii și elementare. 
Taguri
Articolul anterior "Ea e impresionată de iuby al ei, nu ca săracii care se plimbă de mână pe jos" / "Bizonii" care intră cu mașina pe plajă, în vizorul polițiștilor
Articolul următor ALERTĂ 112. Ce a pățit o tânără din Constanța, la locul de muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei