Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Produse recomandate pentru protejarea bebelușilor de razele soarelui

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 20 Mai 2025 138 1 min citire
Produse recomandate pentru protejarea bebelușilor de razele soarelui
Se știe, pielea bebelușilor este extrem de delicată și sensibilă la razele soarelui, motiv pentru care alegerea unui produs de protecție solară potrivit este esențială pentru sănătatea lor. Toate acestea în condițiile în care pielea lor este cu până la cinci ori mai subțire decât cea a adulților, iar sistemul lor natural de apărare împotriva razelor UV nu este complet dezvoltat la această vârstă. Ca urmare, expunerea neprotejată la soare poate cauza arsuri solare rapide, iritații, dar și efecte pe termen lung asupra sănătății pielii. Medicii dermatologi pediatri recomandă evitarea expunerii directe la soare a copiilor sub șase luni. Totuși, în cazuri inevitabile, o protecție solară adecvată poate fi un aliat important.
În general, se recomandă folosirea protecției solare minerale (fizice) în locul celor chimice. Acestea conțin oxid de zinc sau dioxid de titan, ingrediente care formează un strat protector la suprafața pielii și reflectă razele UV, fără a fi absorbite în piele, așa cum este cazul spray-ului de protecție solară pentru copii SPF 50+.
Pe de altă parte, cremele cu filtre chimice conțin ingrediente care pot pătrunde în piele și, în unele cazuri, pot provoca reacții alergice sau dezechilibre hormonale. Acestea sunt, de obicei, evitate în produsele destinate copiilor sub trei ani. Așa că, este indicat a se folosi întotdeauna produse cu spectru larg (protecție UVA și UVB), cu un factor de protecție solară (SPF) de minimum 30, de preferat 50+, rezistente la apă.
Taguri
Articolul anterior MApN anunță exerciții de mobilizare pentru rezerviști
Articolul următor Ceaiuri care vă pot ajuta în procesul de slăbire

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei