Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Protest la Institutul "Ana Aslan". "Nu există niciun fel de pericol pentru pacienții"

de Vali PAPATANASIU Luni, 31 Octombrie 2016 177 1 min citire
Protest la Institutul "Ana Aslan". "Nu există niciun fel de pericol pentru pacienții"
Mai mulți angajați ai Institutului "Ana Aslan" protestează astăzi, una dintre principalele nemulțumiri fiind legată de faptul că Ministerul Sănătății "ar fi impus un manager care nu apreciază pacientul vârstnic".
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Valentin Popescu, a precizat astăzi că nu există niciun fel de pericol ca pacienții Institutului "Ana Aslan" să nu mai fie tratați.
"Nu există niciun fel de pericol pentru pacienții care sunt la "Ana Aslan", a fost doar un control al Corpului de control al ministrului Sănătății, care a constatat anumite nereguli și care a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 pentru posibile fapte de natură penală. Au existat mai multe nereguli constatate acolo. Vorbim în primul rând despre procedurile de achiziție pentru reactivi de laborator, există suspiciuni că anumite caiete de sarcini au fost aranjate pentru ca o firmă să câștige această licitație. De asemenea, au fost identificate probleme privind sporurile plătite ilegal în perioada 2009-2016, apoi probleme cu medicamentele — existau medicamente care nu fuseseră prescrise pacienților, însă acestea fuseseră decontate. Au fost constatate și posibile ilegalități în ceea ce privește închirierea spațiilor de la Institutul 'Ana Aslan' iar recomandarea Corpului de control a fost rezilierea acestor contracte în condițiile legii", a declarat Popescu.
Sursa: Agerpres
Taguri
Articolul anterior Invățământul medical modern, formează un sistem performant
Articolul următor Leul a pierdut la euro și francul elvețian

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei