Psoriazisul duce la inflamarea, iritarea și durerea la nivelul scalpului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 21 Mai 2024 283
Majoritatea cazurilor de sensibilitate a scalpului se rezolvă de la sine, dar altele au nevoie de tratamente speciale, pentru că, uneori, un scalp sensibil poate fi un semn al unei afecțiuni de bază. De exemplu, migrenele și alte dureri de cap, precum și tulburările autoimune, cum ar fi psoriazisul, pot duce la inflamarea, iritarea și durerea la nivelul scalpului. Arsurile solare, erupțiile cutanate, rănile și mușcăturile de insecte pot să provoace, de asemenea, sensibilitate la nivelul scalpului.
Specialiștii susțin că sensibilitatea scalpului este definită ca durere, inflamație, furnicături, amorțeală, iritație și mâncărime a pielii capului. Adesea, multe dintre aceste simptome apar împreună, fiind legate de procesele imunitare ca răspuns la o varietate de afecțiuni. De asemenea, o anumită sensibilitate a scalpului este cauzată de afecțiuni care atacă vasele de sânge, nervii și țesuturile de sub sau din jurul scalpului. Cert este că multe dintre aceste afecțiuni provoacă inflamații, durere, sensibilitate, descuamare a pielii și pot duce chiar la apariția puroiului sau la sângerarea scalpului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei