Terapia cancerului de sân include o serie de intervenții chirurgicale complexe, care pot afecta părți din țesutul mamar, iar în unele cazuri, unul sau ambii sâni. Mai departe, perspectiva de a trăi pe termen lung fără un sân sau fără amândoi ori cu deformări profunde poate avea un efect important asupra psihicului și stării generale a femeii. Ca urmare, reconstrucția mamară este o soluție chirurgicală care ajută la redobândirea feminității și a încrederii în sine, pe lângă efectele estetice evidente. Aceasta este o procedură chirurgicală care reface forma sânului după o mastectomie totală sau parțială - operație care îndepărtează sânul sau porțiunea ce conține tumora, pentru a trata sau preveni apariția cancerului la sân. Procesul de reconstrucție mamară poate începe de la momentul mastectomiei (reconstrucție imediată) sau poate fi realizat mai târziu, afirmă medicii.
- Publicitate -
Desigur, operaţia nu va recrea exact aspectul și senzația unui sân natural, deoarece sensibilitatea zonei este mult diminuată. Cu toate acestea, conturul noului sân poate restabili o formă similară cu cea dinaintea mastectomiei. Trebuie precizat că, în unele cazuri, reconstrucția mamară necesită mai multe intervenții pentru a ajunge la rezultatul dorit, iar momentul ideal pentru această intervenție diferă de la o pacientă la alta și depinde de stadiul bolii și de starea generală de sănătate a acesteia. Indicațiile și recuperarea sunt extrem de diferite, în funcție de tipul de reconstrucție realizat. După intervenţie, indicațiile medicilor au la bază principii de bun-simț, repaus la pat, odihnă, exerciții pentru recăpătarea mobilității, pansat zilnic, evitarea eforturilor inutile și urmarea tratamentului prescris. Majoritatea pacientelor se recuperează relativ rapid, în aproximativ 2-3 săptămâni fiind apte de a-și relua programul cotidian.