Duminică, 07 Iunie 2026

Federația Solidaritatea Sanitară: "Reducerea spitalizărilor nu trebuie să fie egală cu cea a salariaților!"

de Andreea NĂSTASE Vineri, 07 Februarie 2014 91 < 1 min citire
"Reducerea spitalizărilor nu trebuie să fie egală cu cea a salariaților!"
Având în vedere dezbaterea publică a pachetului de bază privind sistemul sanitar românesc, Federația Solidaritatea Sanitară solicită respectarea unor principii legate de drepturile salariaților. 
"La ora actuală, sistemul sanitar public se confruntă cu o lipsă acută de personal, mai ales pe zona personalului medical. Acest lucru l-am demonstrat prin mai multe studii prezentate Ministerului Sănătății, atât în ceea ce privește amploarea deficitului, cât și în privința principalelor efecte ale acestuia. 
În aceste condiții, este evident că menținerea numărului de personal, ba chiar creș-terea acestuia, în condițiile reducerii serviciilor medicale din pachetul de bază ce vor fi tratate în spitale, va avea ca efect creșterea calității ser viciilor medicale, respectiv revenirea la normalitate în acest domeniu. 
De aceea, solicităm ca gândirea pachetului de bază pentru serviciile spitalicești să țină cont de normative de personal care să asigure nivelul calitativ corespunzător pentru serviciile medicale, acestea din urmă fiind finanțate sau decontate la un standard ce poate asigura plata personalului. Ca o concluzie, reducerea spitalizărilor nu trebuie să fie egală cu cea a salariaților!", susțin reprezentanții federației.
Taguri
Articolul anterior Când vor avea constănțenii carduri electronice de sănătate
Articolul următor Campania de vaccinare antigripală, la FINAL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei