Reziduuri de pesticide în fructele și legumele din piețe

de Cuget Liber Miercuri, 14 Iulie 2010 347
Numeroase fructe și legume consumate în Europa și în țara noastră prezintă un nivel ridicat de pesticide, depășind chiar limita autorizată. Potrivit unui studiu al Agenției Europene pentru Sănătate Securitate Alimentară (EFSA), reziduuri din 365 de pesticide diferite au fost identificate în fructe și legume consumate în Europa, 76 dintre acestea fiind depistate numai în cereale. Printre fructele și legumele cu probleme sunt spanacul, portocalele, orezul, castraveții, mandarinele, morcovii și perele. Studiul indică faptul că 3,5% dintre eșantioane prezentau urme de pesticide care depășesc limitele maxime de reziduuri (MRL) autorizate. Pentru realizarea studiului, au fost analizate 11.000 de eșantioane din nouă producții diferite (portocale, mandarine, pere, cartofi, morcovi, castraveți, spanac, fasole și orez) provenite din cele 27 de state membre, Islanda și Norvegia. Depășirea limitelor a fost înregistrată la eșantioane de spanac, portocale, orez, castraveți, mandarine, morcovi și pere. Un studiu recent apărut atrage atenția din nou asupra pericolului pe care-l reprezintă pesticidele, mai ales la viitorii nou-născuți și copii, informează site-ul maxisciences.com. Cercetători din Marsilia au demonstrat legătura dintre expunerea la pesticide și dezvoltarea unor cancere. Colegii lor britanici de la Chemicals, Health and Environment Monitoring Trust (CHEM Trust) susțin această teorie și atrag atenția mai ales asupra efectelor asupra copiilor. Pesticidele sunt implicate în mare parte în apariția leucemiilor, a limfoamelor și a cancerului de prostată. În ultimul deceniu, s-a înregistrat o creștere semnificativă a acestor tipuri de cancer, cele mai afectate fiind familiile de agricultori și cele care trăiesc în apropierea exploatațiilor agricole.
Taguri

Comentează știrea

candipharm.com
14 decembrie 2022
candipharm.com

www.candipharm.com

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei