Trei din cinci români (61%) au apelat, în ultimul an, la serviciile private în detrimentul celor publice pentru analize medicale de laborator, în timp ce serviciile de stat au fost folosite cel mai mult în cazul spitalizărilor (39%) și al intervențiilor chirurgicale (25%), relevă un studiu de specialitate, dat publicității, astăzi.
- Publicitate -
Conform sursei citate, șapte din zece români din mediul urban folosesc tehnologia pentru activități legate de sănătate, iar cei mai mulți dintre aceștia (58%) susțin că astfel au un control mai mare asupra stării de sănătate, alte beneficii indicate fiind un stres redus în ceea ce privește afecțiunile proprii sau ale familiei (44%) și o comunicare mai ușoară cu medicii (42%).
În ceea ce privește starea actuală de sănătate a românilor din mediul urban, 35% au declarat că suferă de boli cronice (50% dintre cei cu vârsta peste 45 de ani și 24% dintre cei sub 45 de ani). Cei mai mulți sunt interesați în special de prevenție (58%), dar și de informații actualizate pe teme legate de sănătate (34%). De asemenea, românii au preferat în ultimul an serviciile private de sănătate mai mult decât pe cele publice pentru analize medicale de laborator (61% vs. 40%) și pentru teste de imagistică (37% vs. 27%), în timp ce serviciile de stat au fost folosite în special în cazul spitalizărilor (39% vs. 9%) și al intervențiilor chirurgicale (25% vs. 11%).
Sursa: agerpres.ro