Ministerul Sănătății va transmite tuturor spitalelor din țară o circulară care va rezolva problema stimulentelor, pentru ca oamenii să poată ajunge la normalul pe care îl aveau înainte pe sporuri, pe sâmbete și duminici. După ieșirea de la discuțiile avute cu ministrul Sănătăți și ministrul Muncii, președintele Sanitas, Leonard Bărăscu a declarat următoarele: "Pot exista soluții. Sunt foarte multe probleme pe sector și faptul că ministerul va trimite acum o circulară ca să se poată folosi și de acei bani pentru acordarea de stimulente pentru cei care pierd, este un lucru minunat, pentru că îi mai liniștim o perioadă de timp scurtă până când regândim regulamentul de sporuri. Doamna ministru Sorina Pintea va da o circulară, împreună cu ministerul, care va rezolva aceste stimulente și oamenii pot ajunge la normalul pe care îl aveau înainte pe sporuri, pe sâmbete, pe duminici", a precizat Bărăscu.
Întrebat dacă sindicatele din Sănătate mai au în plan organizarea de proteste în perioada următoare, președintele Sanitas, filiala Constanța, Nicolae Manea a menționat că o decizie în acest sens va fi luată în Consiliul Național din data de 19 aprilie. "În cadrul ședinței de astăzi am decis să mai acordăm un răgaz celor din minister și dacă putem negogia, vom negocia", a precizat acesta.