Primele zile după naștere sunt pline de emoții și schimbări, iar una dintre situațiile care vă poate surprinde este așa-numita „furie a laptelui“. Deși denumirea poate suna îngrijorător, este vorba despre un proces firesc prin care trece organismul atunci când producția de lapte crește brusc. Cunoașterea cauzelor și a modului în care puteți gestiona această etapă vă poate ajuta, însă, să reduceți disconfortul și să continuați alăptarea cu mai multă încredere.
- Publicitate -
Furia laptelui apare, de regulă, la două până la cinci zile după naștere, în momentul în care laptele matern începe să fie produs în cantități mai mari. Sânii devin mai plini, mai grei și mai sensibili, deoarece sunt irigați mai intens și conțin mai mult lapte și lichid. Acest fenomen este normal și indică faptul că organismul se adaptează la nevoile nou-născutului.
„În această perioadă, puteți observa că sânii sunt foarte tensionați, calzi la atingere și chiar dureroși. Pielea poate părea întinsă și lucioasă, iar mameloanele se pot aplatiza temporar, ceea ce îngreunează atașarea corectă a bebelușului la sân. Uneori, poate apărea și o ușoară creștere a temperaturii corpului, fără să fie vorba despre o infecție. Furia laptelui este favorizată de acumularea laptelui în sân, dar și de circulația intensă a sângelui și a limfei la nivelul glandelor mamare. Dacă alăptarea este amânată, bebelușul nu se atașează eficient sau mesele sunt prea rare, senzația de tensiune poate deveni mai pronunțată", a precizat dr. Iulia Moruțan.
Pentru a reduce disconfortul, este important să alăptați frecvent, ori de câte ori bebelușul dă semne că îi este foame și să vă asigurați că acesta se atașează corect la sân.
Înainte de alăptare, o compresă călduță sau un duș cald pot stimula curgerea laptelui, iar după masă, compresele reci pot diminua inflamația și senzația de durere.
Dacă sânii sunt foarte tensionați, puteți extrage manual o cantitate mică de lapte pentru a înmuia areola și a facilita suptul. În cele mai multe cazuri, furia laptelui dispare în câteva zile, pe măsură ce producția de lapte se adaptează nevoilor copilului.
Totuși, dacă durerea este intensă, apare febră mare, o zonă a sânului devine foarte roșie și dureroasă sau simptomele persistă, este recomandat să consultați un medic sau un consultant în alăptare, deoarece poate fi vorba despre o complicație, precum mastita.
Deși poate fi o etapă dificilă, furia laptelui este, de cele mai multe ori, temporară.