Lămâia aduce valoare nu doar mâncării, ci și frumuseții. Sucul de lămâie poate fi folosit pentru îngrijirea pielii, unghiilor, părului, având o mulțime de beneficii. Poate albi unghiile dacă vi le înmuiați în suc de lămâie pentru aproximativ zece minute. După aceea periați-le cu un amestec de apă călduță și oțet, în părți egale, iar la final clătăți-le bine.
Sucul de lămâie poate scoate punctele negre din piele. Cu ajutorul unui pansament, frecați suc de lămâie peste ele înainte de culcare. Dimineața spălați-vă pe față cu apă rece și repetați acest procedeu în fiecare seară până în momentul în care punctele au dispărut.
Zeama de lămâie poate aduce strălucirea pierdută a părului tău. Combinând o cănuță de ulei de măsline cu o jumătate de cană de miere și trei lingurițe de suc de lămâie veți obține o mixtură pe care o puteți aplica pe toată suprafața părului și pe care o mențineti timp de 30 de minute. Apoi clătiți părul cu apă și uscați-l cu prosopul.
Sucul de lămâie poate împrospăta respirația. Câteva picături de lămâie vor schimba pH-ul din gură, eliminând mirosul provocat de bacterii.
Adăugând suc de lămâie în apă pentru baie veți beneficia nu doar de un parfum exotic, dar și de o piele mult mai moale și plăcută la atingere.
- Publicitate -