Vineri, 05 Iunie 2026

Scleroza multiplă a devenit o problemă de sănătate publică

de Alexandra MALACHI Vineri, 01 Iunie 2012 514 < 1 min citire
Președintele Societății de Neurologie din România, dr. Ovidiu Băjenaru, susține că scleroza multiplă (în plăci) este cea mai invalidantă boală a adultului tânăr și de aceea constituie o problemă de sănătate publică.
În țara noastră se estimează că există aproximativ 10.000 de persoane afectate de această boală.
Debutul bolii este între 20 și 40 de ani și afectează de trei ori mai multe femei decât bărbați. Mai mult, dr. Băjenaru a spus că scleroza multiplă se poate întâlni și la copiii între 12 și 18 ani, dar există și copii mai mici cu acest diagnostic. Boala antrenează o dizabilitate fizică, dar și cognitivă, care apare nu numai în stadii avansate, ci și în cele precoce. "Scleroza evoluează în timp afectând măduva și creierul. Dacă nu este stăpânită, se ajunge la handicap sever, reducând speranța de viață cu 7 - 10 ani", a precizat medicul. Societatea de Scleroză Multiplă din România a anunțat, zilele trecute, lansarea primului program de suport pentru pacienții cu scleroză multiplă în tratamentul imuno-modulator. 
Taguri
Articolul anterior Spitalele, verificate de Ministerul Sănătății
Articolul următor Astăzi, se inaugurează Policlinica pentru Copii la SCJU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei