Fertilitatea este definită ca fiind capacitatea naturală de a concepe un copil. Cu toate acestea, sunt cupluri care se confruntă cu infertilitatea, adică incapacitatea de a concepe în mod natural, după un an de relații sexuale neprotejate. De precizat că aceasta nu este doar o problemă de sănătate feminină, și bărbații putându-se confrunta cu această situație medicală, motiv pentru care pot lua măsuri pentru a-și îmbunătăți fertilitatea. Din păcate, susțin specialiștii, multe cauze ale infertilității sunt „tăcute” și nu prezintă simptome evidente. Cu toate acestea, următoarele semne pot indica o problemă de fertilitate, pentru care ar trebui să vă adresaţi medicului: aveţi 35 de ani sau mai mult și încercaţi să rămâneţi însărcinată de șase luni; aţi avut două sau mai multe pierderi succesive de sarcină; aveţi factori de risc pentru infertilitate, precum vârsta de 30 de ani sau mai mult, consumul de alcool/tutun, boli cronice (diabet, astm, hipertensiune, artrită), prea multă sau prea puțină grăsime corporală, anomalii ale uterului, probleme genetice sau prezente la naștere etc.
- Publicitate -
Cele mai frecvente simptome ale unei probleme de fertilitate sunt: ciclurile menstruale neregulate; sângerările neobișnuit de ușoare sau abundente și crampe menstruale foarte dureroase, greu de suportat;
durerea pelvină sau durerea în timpul actului sexual; disfuncțiile sexuale, inclusiv disfuncție erectilă sau libidou scăzut.