Sindromul impostorului reprezintă o patologie care face oamenii să se simtă falși, chiar și atunci când există suficiente dovezi pentru a demonstra că au o viață de succes.
- Publicitate -
Persoanele afectate, în loc să atribuie succesul lor abilităților și eforturilor proprii, văd realizările ca datorându-se unor cauze externe sau trecătoare. Au senzația că norocul, întâmplarea sau șansa de a fi fost la locul potrivit sau în momentul potrivit au făcut să realizeze lucruri bune. Sau, pe de altă parte, oamenii mai au senzația că au depus eforturi care nu se pot repeta mereu. Persoane care se luptă cu presiunea și așteptările personale există chiar și în zona academică sau în cazul carierelor de succes.
Sindromul impostorului este frecvent întâlnit, estimându-se că 70% dintre oameni vor trece cel puțin printr-un episod de acest fel pe parcursul vieții. Termenul a fost folosit pentru prima dată de către psihologii Suzanna Imes și Pauline Rose Clance prin anii ’70 ai secolului trecut. La început, conceptul de sindrom al impostorului s-a aplicat mai mult femeilor cu multe performanțe. Ulterior, a fost recunoscut ca un fenomen larg răspândit. Sindromul impostorului poate afecta pe oricine, indiferent de statutul social, realizările profesionale, nivelul de competență sau gradul de experiență.
Sunt mai multe caracteristici comune care se întâlnesc la persoanele ce suferă de sindromul impostorului. Aceste persoane se confruntă cu incapacitatea de a-și evalua competențele și abilitățile, cu teama că nu vor putea împlini așteptările, atribuirea propriului succes unor cauze externe, subaprecierea propriilor performanțe, îndoiala de sine și sabotarea propriilor succese.
Cercetătorii au identificat, de-a lungul timpului, cinci tipologii de bază ale sindromului impostorului. Primul este perfecționistul, cel care crede că, chiar dacă n-ai cum să fii perfect, poți, totuși, încerca să fii mai bun. Te simți ca un impostor pentru că ai impresia că nu ești atât de bun cum te văd alții. A doua tipologie, expertul, se simte ca un impostor pentru că nu știe totul într-un anume domeniu și, din motiv că mai are multe de învățat, consideră că încă nu a ajuns la rangul de expert. Al treilea tip de persoană care se confruntă cu sindromul impostorului, geniul natural, se simte astfel atunci când nu a înțeles ceva din prima sau i-a luat mai mult timp să învețe. De asemenea, solitarul se simte ca un impostor atunci când este nevoie să întrebe sau să ceară ajutor pentru a atinge un anumit nivel sau statut. În acel moment, începe să își pună la îndoială propriile abilități sau competențe. Nu în ultimul rând, superman-ul este acel tip de sindrom al impostorului care presupune impresia că trebuie să fii cel mai eficient, să ajungi la cel mai înalt nivel posibil, pentru că altfel nu ești autentic.
