Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia a inaugurat, la sfârșitul săptămânii trecute, Sistemul de Telemedicină. Acesta va funcționa în cadrul celor două baze de tratament și a camerei de gardă a unității medicale. Sistemul permite monitorizarea, la distanță, de către medici cardiologi, în colaborare cu medicii sanatoriului, permanent, și în situații de urgență, a pacienților care vin la tratament balnear și recuperator la Mangalia.
- Publicitate -
"Este vorba despre o tehnologie de ultimă oră, extrem de inovatoare, care permite creșterea calității serviciilor medicale la nivelul sanatoriului", precizează directorul sanatoriului, dr. Laura Condur.