Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Situații în care glandele sudoripare devin dureroase

de Andreea ANDRONACHE Joi, 26 Decembrie 2024 154 < 1 min citire
Situații în care glandele sudoripare devin dureroase
Hidrosadenita supurativă denumită şi abces tuberos sau boala lui Verneuil este o supuraţie acută a glandelor sudoripare, care se manifestă prin leziuni dureroase, supurative, situate la nivelul regiunilor bogate în glande sudoripare sau sebacee (în zona axială, mamară, anală și genitală). Din păcate, în lipsa tratamentului, hidrosadenita supurativă poate evolua spre complicaţii severe, iar femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbații. Preponderența la femei poate fi explicată prin factori specifici, cum ar fi influența estrogenilor asupra inflamației. În general, boala apare mai frecvent după pubertate și se caracterizează clinic prin leziuni inflamatorii dureroase, profunde, dispuse la nivelul regiunilor bogate în glande apocrine, cel mai adesea axilar, inghinal și anogenital.
Mai departe, infectarea glandei sudoripare cu stafilococul auriu produce o leziune inflamatorie care evoluează spre profunzime în hipoderm. Infectarea concomitentă şi succesivă a glandelor adiacente conduce la colecţii purulente cu porţiuni necrozate, înconjurate de un edem dur şi acoperite cu tegumentele care prezintă multiple fistule. De cele mai multe ori, precizează bioclinica. ro, prin prin niște orificii mici se scurge un puroi alb, cremos, iar locul în care glanda este obstruată devine cald, roșu, pulsatil, dureros. 
Taguri
Articolul anterior Frica de dentist se manifestă, uneori, cu atacuri de panică
Articolul următor Tânărul băut, care a accidentat 6 pietoni, acuzat de tentativă de omor; ar fi intrat intenţionat cu maşina în victime

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei