Pentru că ne aflăm în luna cadourilor, a bucuriilor și surprizelor, Spitalul Privat Isis a pregătit o competiție sportivă adresată școlarilor din ciclul primar. Cupa "Isis la fotbal" se va desfășura duminică, 15 decembrie, începând cu ora 9,00, la Sala Sporturilor din Constanța. La competiție vor participa echipe de la școlile gimnaziale "Nicolae Tonitza" Constanța, "Remus Opreanu" Constanța, "Grigore Moisil" Năvodari, "B. P. Hasdeu" Constanța, "Mihai Eminescu" Costinești, și de la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă, Școala Gimnazială nr. 1 Castelu.
- Publicitate -
Scopul acestei manifestări este de a sprijini sportul în rândul copiilor, de a promova un mod de viață sănătos, prin mișcare, de a cultiva dorința de afirmare într-o disciplină, de a învinge emoțiile negative și de a valorifica potențialul motriv și tehnico-tactic în întreceri și concursuri etc.