După refacerea stocurilor de me-dicamente pentru perioada 8 decembrie - 15 ianuarie, conducerea Spitalului Județean Constanța a realizat și planul de gărzi ce vor asigura asistența medicală în acest interval.
- Publicitate -
"Suntem asigurați cu gărzile, ba chiar am dublat serviciile de urgență cu medici rezidenți pentru a asigura asistența medicală pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă, în cele mai bune condiții.
Sperăm ca un număr cât mai mic de pacienți să aibă nevoie de îngrijiri medicale, însă, dacă va fi cazul, suntem pregătiți", a explicat Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța.
Pe de altă parte, șefa secției de primiri urgențe, dr. Rodica Tudoran, spune că, cel puțin pentru acest departament, gărzile vor fi completate atât de medici specialiști, cât și de rezidenți.
"Ca în fiecare an, avem medici rezidenți sau specialiști care nu vor pleca în concedii tocmai pentru a asigura asistența medicală pe toate gărzile", a precizat dr. Rodica Tudoran.
Media pacienților în perioada sărbătorilor este de cel puțin 500 pe zi, susțin medicii, ceea ce face ca volumul de muncă să fie dublu față de o perioadă obișnuită din an.