Ca în fiecare an, conducerea Spitalului Județean Constanța se pregătește pentru perioada sărbătorilor de iarnă cu un stoc suplimentar de medicamente. Pentru a-l putea achiziționa însă, conducerea instituției așteaptă fondurile de la Casa Județean de Asigurări de Sănătate.
- Publicitate -
"Am participat la o întâlnire cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, în urma căreia am discutat despre un act adițional prin care așteptăm ca în perioada următoare să mai primim fonduri pe care să le folosim la achiziționarea de medicamente și materiale sanitare. Acestea vor fi destinate perioadei de final a acestui an, adică sărbătorile, dar și prima parte a anului viitor. Este nevoie de acest stoc suplimentar mai ales pentru că ne aflăm și în sezonul rece în care așteptăm o perioadă cu un flux mult mai mare de pacienți pentru care trebuie să fim pregătiți.
Conducerea CJAS ne-a promis că va face eforturi pentru ca sumele primite pentru aceste două luni, noiembrie și decembrie, să acopere necesarul pentru spital", a spus managerul instituției.