Sporturile de contact duc deseori la deformarea urechilor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 15 Februarie 2024 162
Urechea conopidă este denumirea unei malformaţii dată de aspectul anormal al urechii externe, mai exact al pavilionului urechii: deformat şi plin de cocoloaşe, asemănător unei conopide. Aceasta este des întâlnită la cei care practică sporturile de contact: karate, box, wrestling, dar şi alte sporturi precum rugby, fotbal, hockey sau baseball. Specialiștii romedic.ro precizează că urechile conopidă sunt o complicaţie în urma unui hematom traumatic auricular sau hematom pericondrial. Astfel, cunoscând că frecvenţa cea mai ridicată al acestui aspect anormal al urechii este întâlnită în sporturile precum box şi wrestling şi alte sporturi de contact, s-a concluzionat că este cauzat de traumatisme şi în special traumatisme repetate.
Totodată, urechea conopidă se poate întâlni atât la sportivi, cât şi la cei care au suferit accidente la nivelul urechii. Chiar şi îndoirea repetată a cartilajului poate fi o cauză, un exemplu putând fi cei care poartă cască de protecţie. În același timp, urechea conopidă poate fi un semn al violenţei domestice la adolescent sau copii. De asemenea, poate fi cauzată şi de o infecţie severă la nivelul urechii.
Traumatismele cauzează cel mai adesea un hematom, adică o porţiune la locul respectiv plină de sânge. Blocajul de sânge format între piele şi cartilaj împiedică hrănirea adecvată a ţesutului. Mai departe, pe măsură ce corpul încearcă să se vindece, cartilajul se pliază adesea şi se usucă de la sine, căpătând un aspect mai palid, de unde şi numele de ureche conopidă
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei