Conducerea Spitalului Județean Constanța vrea să se asigure că nu vor fi probleme în asigurarea medicamentelor de urgență. De aceea, susține dr. Dan Căpățână, va fi realizat un stoc de medicamente de acest tip. "Ne-am propus să realizăm un fond de urgență cu medica-mente, pentru a nu fi probleme dacă vor fi discontinuități în aprovizionare. De exemplu, dacă sunt -10 grade Celsius, nu ne pot fi aduse soluții perfuzabile, căci îngheață pe drum. Stocul va avea o valoare de aproximativ 400.000 de lei și va putea fi folosit doar cu aproba-rea mea sau a directorului medical. Sperăm că până în aprilie îl vom realiza", a afirmat medicul.
- Publicitate -
Banii pentru acest stoc au fost strânși în urma economiilor făcute, a adăugat managerul. "Din comasarea secțiilor, din disponibilizări, din restrângerile făcute, astfel am economisit", a subliniat dr. Căpățână.