Strabismul poate produce pierderea permanentă a vederii la ochiul afectat

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 16 Octombrie 2023 345
Copiii mici și preșcolarii pot fi afectați de o serie de boli ale ochiului, cea mai frecventă fiind strabismul - alinierea incorectă a privirii. Riscul apariției acestei afecțiuni este crescut atunci când un alt membru al familiei prezintă strabism sau atunci când copilul are tendința de a privi încrucișat, în momentul în care este obosit. Singura modalitate de a face diferențierea între o afecțiune reală și un strabism fals este consultația la medicul oftalmolog.
De exemplu, mișcările fiecărui ochi sunt controlate de șase mușchi care sunt dispuși în perechi, care trag ochii în diverse direcții. Pentru a privi spre stânga, se acționează mușchiul drept lateral al ochiului stâng, iar pentru a privi la dreapta se acționează mușchiul drept median. Strabismul la copii apare în momentul în care mușchii ochilor ce formează o pereche nu acționează în mod coordonat, iar ochii nu privesc în aceeași direcție, adică un ochi privește înainte, iar celălalt privește spre interior, spre exterior, în sus sau în jos. În general, a precizat dr. Camelia Airinei, strabismul afectează 2% din copiii până în trei ani și 3% din copiii preșcolari și adulți.
„Strabismul la copiii mai mici poate produce ambliopie (ochi leneş). Pentru a evita vederea dublă, creierul ignoră semnalele transmise de către ochiul afectat de strabism, acesta pierzându-și vederea. Totodată, strabismul la copiii mai mari poate produce vederea dublă - diplopie. Acest lucru se întâmplă deoarece sistemul vizual este dezvoltat în întregime, iar creierul nu poate ignora mesajele ochiului bolnav. Din păcate, nu se poate afla întotdeauna cauza acestei afecţiuni, în special la copii, însă printre cele mai întâlnite cauze ale strabismului sunt hipermetropia - dificultăţi în a vedea corect lucrurile aflate aproape - necorectată la timp şi strabismul congenital. În cel de-al doilea caz, afecţiunea este prezentă la naştere sau apare în primele şase luni de viaţă”, a precizat medicul.
Uneori, strabismul poate fi cauzat de erori de refracţie, produse de incapacitatea ochiului de a focaliza lumina care trece prin cristalin. Erorile de refracţie pot produce şi miopie, hipermetropie şi astigmatism. La un copil ce prezintă astfel de erori, ochiul se îndreaptă spre interior/nas, în timp ce încearcă să focalizeze. Strabismul produs de aceste erori apare de obicei la vârsta de doi ani şi după această vârstă este mai întâlnit la copiii cu hipermetropie.
În afară de erorile de refracţie şi factorul ereditar, alte cauze ale strabismului la copii sunt bolile copilăriei, precum infecţiile virale (pojar), unele afecţiuni genetice, o distanţă între cei doi ochi mai mare decât în mod normal sau pur şi simplu efortul crescut al copilului de a focaliza, pentru a vedea lucrurile mai clar. Cert este că majoritatea copiilor cu strabism necesită doar observaţie atentă şi ochelari de vedere, dar sunt şi cazuri mai grave, care necesită intervenţii chirurgicale, atunci când unghiul de deviere al privirii este foarte mare sau când vederea unui ochi este deficitară. Tocmai de aceea, un motiv pentru care trebuie să mergeţi la medicul oftalmolog cu copilul până în vârsta de cinci ani, chiar dacă nu prezintă o privire încrucişată, este faptul că strabismul poate apărea în cadrul unor afecţiuni oculare mai grave. Netratată, afecţiunea poate produce pierderea permanentă a vederii la ochiul afectat. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei