Vineri, 05 Iunie 2026

Sunt din ce în ce mai puține mame care alăptează

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 11 August 2011 310 < 1 min citire
Celebrată în peste 120 de țări, Săptămâna Mondială a Alăptării a fost marcată, pentru prima dată, și în România, în perioada 1 - 7 august. Au fost organizate întruniri și evenimente la care au participat re-prezentanți ai UNICEF, Ministerului Sănătății, Asociației Hands Across România, Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare etc.
Printre concluziile acestei săptămâni, la care au ajuns medicii și asociațiile de protecția copiilor se numeră necesitatea unui cadru legislativ care să protejeze alăp-tarea, având în vedere că sunt din ce în ce mai puține mame care alăptează. Pe de altă parte, părinții au semnalat întârzieri la distribuirea laptelui praf gratuit, prin programul național al ministerului de resort. "În România, în 2010, rata alăptării a fost de doar 12,6% și ne dorim ca la anul să creștem această rată cu cel puțin un procent. Pentru că avem o rată a mortalității infantile ridicată, pentru că rata copiilor malnutriți este mare, pentru că obezitatea în rândul copiilor este mare, pentru ca toate aceste cifre să meargă în direcția opusă, avem nevoie de un start sănătos, iar alăptarea este cel mai bun start în viață", a declarat Irina Popescu, președintele Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare. 
Taguri
Articolul anterior Spălătoria Spitalului Județean avea mașini de spălat "surpriză"
Articolul următor Cangurii de la Microrezervație au primit nume și o casă de invidiat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei