Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Terapia TECAR ameliorează durerile articulare şi musculare

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 16 Mai 2023 6342 < 1 min citire
Terapia TECAR ameliorează durerile articulare şi musculare
În prezent, terapia TECAR este unul dintre cele mai noi tratamente folosite în practica recuperatorie medicală și are ca scop ameliorarea durerilor articulare şi musculare, precum şi restabilirea funcţiei în bolile osteo-articulare acute şi cronice. Potrivit specialiștilor, este o terapie non-invazivă care se bazează pe efectele terapeutice benefice ale undelor electromagnetice asupra țesuturilor moi și dure. Principiul de bază al acestei terapii este acela de a stimula mecanismele de autoreparare ale organismului uman, promovând astfel reabilitarea rapidă a funcţiei musculare şi articulare. Pentru cei care nu știu, termenul TECAR înseamnă Transfer Energetic Capacitiv-Rezistiv.
Altfel spus, aparatul TECAR generează o energie electromagnetică ce se transmite către organism prin intermediul unor electrozi. Aceștia vizează tratamentul ţesuturilor moi (muşchii și țesutul conjunctiv), dar, în același timp se concentrează și pe țesuturile dure, cum ar fi țesutul osos sau articulațiile. Practic, în timpul transferului de energie electromagnetică pacientul simte o senzație plăcută de căldură locală, care pătrunde și difuzează în țesuturi. Efectele medicale ale terapiei TECAR sunt următoarea: relaxarea musculară, regenerarea și vindecarea tisulară, reducerea edemelor, calmarea durerii și a inflamației. Totodată, este indicată în caz de contuzii, afecțiuni musculare, afecțiuni ale coloanei vertebrale și nu numai.
Taguri
Articolul anterior Mâncărimile pielii pot fi asociate cu roşeaţă, pete sau băşici
Articolul următor Aproape 100.000 de șoferi cu polițe EUROINS au apelat la Fondul de Garantare a Asiguraților. Unde trebuie să depuneți actele pentru a fi despăgubiți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei