Vineri, 05 Iunie 2026

Test Babeș Papanicolau gratuit, în Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 02 Octombrie 2014 415 1 min citire
Test Babeș Papanicolau gratuit, în Constanța
Centrul Medical MEDSTAR 2000 derulează o campanie de recoltări pentru testul Babeș-Papanicolau, în cadrul programului național de depistare activă precoce a cancerului de col uterin. Campania este gratuită, fiind necesar însă ca beneficiarele să fie asigurate la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Constănțencele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani se pot adresa medicilor de familie care sunt în contract cu MEDSTAR 2000, pentru a obține formularul tip și toate informațiile necesare pentru a beneficia de gratuitatea testării.
"În Spitalul MEDSTAR 2000, pacienta se va prezenta cu un formular tip, primit de la medicul de familie. Rezultatele testului vor fi transmise apoi medicului de familie, iar în cazurile în care sunt depistate leziuni precursoare sau incipiente, pacienta va fi îndrumată către medicii ginecologi. Investigațiile suplimentare și posibilele intervenții chirurgicale nu sunt decontate în cadrul programului național de screening pentru cancerul de col uterin", au precizat reprezentanții unității medicale.
Pe de altă parte, constănțenii asigurați la fondul național de sănătate pot efectua analize medicale decontate în cadrul laboratorului Centrului Medical MEDSTAR 2000. Nu au nevoie decât de biletul de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.
Pentru mai multe informații sau programări, constănțencele au la dispoziție numerele de telefon: 0241.638.251, 0722.574.250, 0723MEDSTAR și 0725.532.550.
Taguri
Articolul anterior Cine se mai poate interna în Spitalul Județean Constanța
Articolul următor Dr. Răzvan Stanca: "Mămicile mă pot găsi la Spitalul ISIS"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei