Vineri, 05 Iunie 2026

Testul Babeș Papanicolau, gratuit la Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Duminică, 01 Iunie 2014 624 < 1 min citire
Testul Babeș Papanicolau, gratuit la Constanța
Constănțencele cu vârste între 25 și 64 de ani, interesate să efectueze testul Babeș Papanicolau, se pot prezenta la Spitalul MEDSTAR 2000, unde acest test este realizat gratuit, în cadrul programului național de depistare activă precoce a cancerului de col uterin. Femeile trebuie, în primă fază, să se prezinte la medicul de familie, pentru a solicita informațiile necesare, privind modalitatea de a beneficia de gratuitate.
"În Spitalul MEDSTAR 2000, pacienta se va prezenta cu un formular tip, primit de la medicul de familie. Rezultatele testului vor fi transmise apoi medicului de familie, iar în cazurile în care sunt depistate leziuni precursoare sau incipiente, pacienta va fi îndrumată către medicii ginecologi. Investigațiile suplimentare și posibilele intervenții chirurgicale nu sunt decontate în cadrul programului național de screening pentru cancerul de col uterin", au precizat reprezentanții unității medicale.
Pentru mai multe informații sau programări, constănțencele au la dispoziție numerele de telefon: 0241.638.251, 0722.574.250, 0723MEDSTAR și 0725.532.550.
Taguri
Articolul anterior "Am rămas fără cuvinte când am văzut că sunt iubita lui Victor Slav"
Articolul următor Ce a avut de împărțit Daniela Gyorfi cu Andreea Antonescu și Andreea Bălan

Comentează știrea

linked website
6 iunie 2014
linked website

electronic cigarette store Stiri Sănătate : Testul Babeș Papanicolau, gratuit la Constanța | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online linked website http://santabarbarafinehomesdr.net/hangsen-vg/how-does-an-best-e-juice-work.asp

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei