Programul de testare gratuită pentru depistarea virusului HIV sau al celui pentru Hepatita B și C a înregistrat anul acesta un succes neașteptat. Deși, potrivit estimărilor specialiștilor Centrului de Excelență Baylor, până la jumătatea anului erau așteptate la testare aproximativ 2500 de persoane, numărul acestora a ajuns la finele lunii iunie la aproape 4000, cu 60% mai mult. Dintre clienții testați în primele 6 luni, 7,25% au primit rezultate reactive, ceea ce indica o suspiciune de prezența de anticorpi pentru unul din cele 3 virusuri. Cu alte cuvinte 1 din 14 persoane are o infecție virală care îi pune viața în pericol și de existența căreia a aflat prin intermediul serviciului pus la dispoziție gratuit de Baylor. Interesul crescut s-a menținut și în lunile următoare, la finele lui septembrie cifra celor care au beneficiat de aceste servicii ajungând la aproape 6500. Testarea se realizează în cabinetele Baylor, dar și direct în comunitate, cu ajutorul laboratorului mobil. Cele mai multe persoane care ajung în cabinetele fixe sunt, în general, cele care au primit o recomandare de testare de la alți beneficiari ai centrului, și nu cele trimise de un medic, așa cum ar fi de așteptat.
- Publicitate -
Pentru a putea beneficiu de testarea gratuită, laboratorul mobil a ajuns și la pompierii și jandarmii din județ, care, spun specialiștii, ajung foartee rar la medic.
"Anul acesta au avut loc sesiuni de testare la unitățile de pompieri și de jandarmi din județ. În aceste instituții, multe dintre ele în mediul rural, angajații nu-și permit să acceseze centrele de testare în cursul săptămânii din cauza programului și nu-și evaluează starea de sănătate decât dacă primesc recomandarea din partea medicului de familie. În acest context și ținând cont de numărul mic de trimiteri făcute de medicii de familie, cei mai mulți ar fi ajuns să fie diagnosticați abia când boala cronică ar fi fost ireversibilă. Obținând acordul conducerii instituțiilor angajații s-au putut testa în timpul programului și și-au putut aduce la evaluarea medicală și membrii de familie", explică Mirela Bogdan, specialist în cadrul Fundației.