Tratament pentru artroză, cu proteine din sângele bolnavului

de Cuget Liber Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009 225
Artroza este afecțiunea care duce la deteriorarea cartilajului care protejează și învelește suprafețele articulare. Boala afectează, în prezent, potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătății, peste 200.000 de români, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani. Specialiștii de la Groenemeyer Institute for Microtherapy din Bochum, Germania, spun că artroza poate fi tratată, folosind un ser realizat din sângele pacientului. "Procedeul de obținere a serului cu puternice proprietăți antiinflamatoare este simplu. Cu ajutorul unui dispozitiv cu seringă, ce conține microsfere speciale, se recoltează sânge din vena brațului. Apoi, sângele este incubat pentru un interval între șase și nouă ore și se centrifughează. Prezența micro-sferelor speciale simulează infla-mația la nivelul articulației și de-termină sângele să sintetizeze cantități mari de proteine antiinflamatoare și de creștere, care reduc intensitatea durerii, combat inflamația și îmbunătățesc funcția articulară. Serul obținut este injectat aceluiași pacient, în articulația afectată", a declarat dr. Carsten Moser. Printre factorii care cresc riscul apariției și dezvoltării artrozei se numără predispoziția genetică, obezitatea, munca fizică intensă și vârsta.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei