Vineri, 05 Iunie 2026

Uleiurile esențiale nu sunt miraculoase, dar ameliorează simptomele bolilor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 14 Mai 2025 145 < 1 min citire
Uleiurile esențiale nu sunt miraculoase, dar ameliorează simptomele bolilor
Uleiurile esențiale pot fi de ajutor în atenuarea unor simptome precum congestia nazală, tusea sau durerile în gât. Totuși, atenționează medicii, ele nu sunt un remediu miraculos, nu pot înlocui tratamentele medicale și nu se dovedesc sigure pentru toată lumea. Cert este că, de-a lungul timpului, au fost utilizate în medicina tradițională ca remedii pentru o varietate de alte boli. Metodele comune de utilizare sunt: inhalarea. Se adaugă 3-5 picături de ulei esențial într-un difuzor sau într-un bol cu apă fierbinte, acoperind capul cu un prosop și inhalând vaporii timp de câteva minute. Inhalarea este eficientă pentru decongestionarea nasului și calmarea tusei. În cazul băilor aromatice se adaugă 5-10 picături de ulei esențial în cada cu apă caldă. Pentru a se dispersa mai bine în apă, se amestecă în prealabil cu sare de baie sau cu un ulei vegetal. Băile sunt benefice pentru reducerea durerilor musculare, relaxare și desfundarea nasului. Dacă preferați masajul, înainte de aplicarea pe piele, uleiurile esențiale trebuie diluate cu un ulei purtător, cum ar fi uleiul de cocos, argan, măsline sau migdale. Cu amestecul obținut se pot masa pieptul, spatele și tălpile. Masajul este eficient pentru atenuarea durerilor musculare, desfundarea nasului, calmarea tusei și relaxare.
Taguri
Articolul anterior Exercițiile somatice vă pot ajuta să vă gestionați emoțiile
Articolul următor Jandarmii constănţeni au donat, din nou, sânge, pentru persoanele aflate în suferinţă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei