Începând cu această săptămână, pacienții care au nevoie de operații pentru proteze la picioare pot beneficia de intervenții realizate cu aparatură de ultimă generație, de către specialiștii din cadrul Ovidius Clinical Hospital (OCH).
Începând din luna martie, de la inaugurarea celui mai nou spital de chirurgie din Constanța, specialiștii din cadrul Ovidius Clinical Hospital au efectuat 80 de intervenții chirurgicale ortopedice. Din această săptămână, pacienții care au nevoie de astfel de intervenții medicale pot beneficia de operații prin programul de endoprotezare ortopedică din cadrul spitalului.
"Prima intervenție este pentru o gonartroză primară avansată pentru care vom face o artro-plastie cu endoproteză totală cimentată de genunchi cu platou mobil. Toată procedura va dura mai puțin de două ore. Tot săptămâna aceasta, avem programată o intervenție și pentru o pacientă cu o coxartroză primitivă stadiul 4, pentru care vom face o artroplastie cu endoproteză totală necimentată de șold, cuplu ceramică - polietilenă", a declarat dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie - traumatologie, șeful secției de ortopedie din cadrul OCH.
Intervenții de ultimă generație
În cadrul Ovidius Clinical Hospital, endoprotezele folosite în in-tervenții sunt de ultimă gene-rație, iar condițiile de lucru sunt optime, susțin atât specialiștii, dar și pacienții.
"Ne bucurăm că putem să ne facem meseria la Ovidius Clinical Hospital, unde condițiile de lucru și îngrijire sunt desăvârșite, mai ales că sunt pacienți care ne așteptau de ceva vreme să-i putem opera. Este un nou început pentru noi, un început frumos mai ales că putem să lucrăm în aceeași echipă dintotdeauna", a mai adăugat dr. Rubeli.
Unul dintre pacienții care vor suferi o intervenție de endo-protezare, un bărbat de 59 de ani, din Constanța, are doar cu-vinte de laudă la adresa me-dicului Rubeli: "Îl aștept pe domnul doctor de mai bine de un an, de când a plecat de la Eforie, pentru a putea veni la dânsul pentru intervenția de care am nevoie. Când am aflat că va face parte din echipa de medici a OCH, am așteptat să se des-chidă spitalul pentru a mă interna aici. Nici nu m-am gândit să plec în altă țară, am vrut să fiu operat de cei mai buni".
Echipa de specialiști are o experiență de peste 20 de ani
Dr. Eugen Rubeli, șeful departamentului de artroscopie, alături de dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie - traumatologie, formează echipa de ortopedie a spitalului. Cei doi au experiență de peste 20 de ani în endo-protezare șold și genunchi și competențe în chirurgie artroscopică, fiind unii dintre cei mai cunoscuți chirurgi ortopezi din România.