Rinofaringita este o inflamație acută, însoțită de secreții nazale, care se manifestă mai ales în sezonul rece. Afecțiunea are origine virală, fiind incriminați doi viruși: virușii respiratori și enterovirușii. Factorii favorizanți sunt frigul, umezeala, poluarea, obstrucțiile nazale, stresul, oboseala, alcoolismul.
- Publicitate -
Pacienții afectați de rinofaringite acuză, printre altele, uscăciunea foselor nazale, stare generală proastă, cefalee, lipsa poftei de mâncare.
Rinofaringita este o inflamație a mucoasei nazale și faringiene, însoțită de secreții. Apare mai ales în sezonul rece, la orice vârstă, la etiologie fiind incriminați virușii respiratori (viruși para-influenza, mixo-virușii) și enterovirușii.
Trei faze ale rinofaringitei
Factorii care favorizează rinofaringita sunt externi, locali și generali. Factorii externi sunt frigul, umezeala, schimbarea bruscă de temperatură, atmosfera poluantă de la locul de muncă. Factorii locali sunt obstrucția nazală prin deviația de sept nazal și de polipi, iar cei generali sunt stresul, oboseala fizică, alcoolismul.
Manifestările clinice ale bolii cuprind mai multe stadii. "La debut, pacientul acuză uscăciunea foselor nazale și a mucoasei faringiene, stare generală proastă, senzația de frig, cefalee, lipsa poftei de mâncare, prurit nazal, obstrucția foselor nazale, strănuturi dese, miros diminuat, scurgere nazală", ne-a explicat Elena Ligia Jacotă, medic ORL-ist în cadrul Policlinicii Port.
Debutul durează 24 de ore, după care urmează instalarea afecțiunii, care se face în circa cinci-șase zile. Potrivit specialistului, "În această fază, scurgerea nazală devine mucopurulentă gălbuie, cu vinișoare de sânge".
Faza terminală durează între două și patru zile și este marcată de o diminuare a simptomelor.
Ser fiziologic pentru desfundarea foselor nazale
Nu există un tratament specific pentru rinofaringită, pentru că medicul prescrie medicamente în funcție de simptomele pe care le acuză pacientul. "Dacă bolnavul acuză temperatură, îi administrăm antitermice, dacă acuză alte simptome îi prescriem vitamine sau ser fiziologic pentru desfundarea nărilor și nu numai. Atenție! Nu se folosește ser fiziologic la copii", a adăugat medicul.
Un alt beneficiu care dă rezultate în cazul rinofaringitei este umidificarea aerului din încăpere sau administrarea de cât mai multe lichide.
În cazul în care rinofaringita nu este tratată, pot apărea complicații auriculare - otite, sinuzite, oculare - conjunctivite, faringiene - faringita acută, laringita acută.