Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Valorile normale ale limfocitelor diferă în funcție de vârsta pacientului și stilul de viață

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 01 Februarie 2024 234 1 min citire
Valorile normale ale limfocitelor diferă în funcție de vârsta pacientului și stilul de viață
Limfocitele reprezintă un subtip al leucocitelor și sunt responsabile de imunitatea organismului, ajutându-l să lupte împotriva substanțelor străine, precum virusuri, bacterii sau celule tumorale. Acestea sunt produse în măduva osoasă și se găsesc în sânge și în țesutul limfatic.
Atunci când aceste proporții cresc, apare un număr mai mare de limfocite (limfocitoză); dacă numărul lor scade, apare așa numita limfopenie. În ambele situații, cauzele pot fi variate: de la boli autoimune, infecții virale, administrarea unor anumite medicamente sau cancere.
Potrivit specialiștilor, valorile normale ale limfocitelor pot să difere, în funcție de vârsta pacientului, rasă, sex, mediu și stil de viață. Ele sunt determinate printr-o analiză simplă de sânge, numită hemoleucogramă completă (cu formulă leucocitară).
De asemenea, printre alte teste ce pot fi efectuate în legătură directă cu modificarea numărului de limfocite, amintim frotiul de sânge periferic (examinarea sângelui la microscop - arată numărul, dimensiunile, aspectul limfocitelor), puncția aspirativă sau biopsia osteomedulară (arată numărul, dimensiunile, aspectul limfocitelor, însă la nivelul măduvei osoase). Toate aceste teste pot fi efectuate pentru detecția unor infecții sau inflamații. Simptomele care pot apărea în cadrul tulburărilor asociate sunt: semne de infecție- rinoree, febră, umflarea ganglionilor, tuse; umflarea amigdalelor și a ganglionilor limfatici; afecțiuni dermatologice (eczemă, alopecie); tulburări de coagulare - icter, echimoze etc.
Taguri
Articolul anterior Alergiile oculare se manifestă prin mâncărime și senzație de arsură
Articolul următor Zeci de străzi fără curent electric. Ce localități sunt afectate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei