Vineri, 05 Iunie 2026

Vara, pneumonia face ravagii în rândul copiilor

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 26 Iulie 2011 717 < 1 min citire
În opinia medicilor specialiști, vara și toamna crește riscul de răspândire a infecțiilor. Iar în lunile iulie-septembrie, incidența infecțiilor de orice fel în rândul copiilor, în special a celor cu vârste de până în cinci ani, crește semnificativ. Una dintre cele mai periculoase și răspândite infecții este cea cu pneumococ. În România, rata deceselor este îngrijorătoare, trei copii mor la fiecare minut din cauza pneumoniei. Și asta în contextul în care pneumonia este o boală care poate fi prevenită.
"O pondere însemnată dintre sugari și copii suferă un episod de pneumonie, cu toate că există modalități de prevenție pe care părinții ar trebui să le cunoască. Infecțiile pneumococice includ și alte boli la fel de puternice precum meningita, septicemia, otita medie, sinuzita. Pneumoniile au o incidență de 45 de cazuri/1000 de sugari/an, incidență care se reduce odată cu înaintarea în vârstă", a declarat dr. Doina Pleșca, vicepreședintele Secției de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societății Române de Pneumologie.
Mai mult, potrivit medicilor, la copiii mai mici de cinci ani, pneumonia provoacă cele mai multe decese. Singura cale de prevenire este vaccinarea. 
Taguri
Articolul anterior Astăzi are loc concursul pentru șefia Spitalului de Boli Infecțioase
Articolul următor Cum trebuie procedat după un avort

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei