Duminică, 07 Iunie 2026

Vești bune pentru pacienți! Aceștia vor beneficia în mod gratuit de psihoterapie

de Teodora MÎNDRU Joi, 09 Aprilie 2015 139 1 min citire
Vești bune pentru pacienți! Aceștia vor beneficia în mod gratuit de psihoterapie
Începând cu data de 1 aprilie 2015, pacienții pot beneficia de psihoterapie în mod gratuit, acest serviciu fiind introdus în noul Contract cadru ca urmare a demersurilor din ultimii ani ale Colegiului Psihologilor din România. Până acum, accesul copiilor la servicii psihologice a fost limitat de faptul că serviciile psihologice nu au putut fi accesate direct, iar numărul serviciilor psihologice decontabile printr-un contract indirect cu medicul specialist a fost foarte redus.
"Ne bucurăm că, în sfârșit, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au înțeles necesitatea decontării serviciilor de psihoterapie și le-au introdus în Contractul cadru. Am solicitat în ultimii ani în nenumărate rânduri extinderea listei serviciilor psihologice, prin integrarea unor servicii suplimentare de psihodiagnostic, consiliere psihologică și psihoterapie a copilului și adultului, având în vedere că frecvența tulburărilor psihice în România este într-o continuă creștere. Considerăm că decontarea serviciilor de psihoterapie la copil, nu doar pentru copilul cu tulburări din spectrul autist, este extrem de importantă, acest lucru reprezentând un drept al copilului la sănătate mintală și acces la servicii psihologice", a precizat prof. univ. dr. Mihai Aniței, președintele Colegiului Psihologilor din România.
Potrivit acestuia, introducerea decontării serviciilor de psihoterapie era cu atât mai necesară cu cât, în prezent, există foarte puțini medici cu specialitatea "psihiatrie psihiatrică", astfel încât în actualul sistem este dificil de urmărit traseul unui copil  pacient care necesită servicii psihologice. 
Taguri
Articolul anterior Cadouri de Paște pentru copiii din Secția de Pediatrie
Articolul următor OMS lansează o campanie în favoarea securității alimentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei