Vineri, 05 Iunie 2026

Vreți să aflați cum stați cu sănătatea?

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 27 Mai 2014 471 < 1 min citire
Vreți să aflați cum stați cu sănătatea?
Constănțenii au posibilitatea să fie consultați și să-și efectueze analizele și investigațiile medicale, necesare pentru aflarea stării de sănătate, totul fără să scoată niciun ban din buzunar. Nu au nevoie decât de un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de dovada că sunt asigurați la fondul național de sănătate. Cu unul dintre cele două acte se pot prezenta la Centrul Multifuncțional Flora, din stațiunea Mamaia, unde vor fi consultați și investigați, într-un cadru modern, de cadre medicale competente.
Reprezentanții centrului medical menționat pun la dispoziția constănțenilor posibilitatea de a-și evalua starea de sănătate, iar pachetul promoțional cuprinde: o consultație la specialist - stabilită pe baza simptomelor descrise de pacient, analizele și investigațiile medicale necesare și stabilirea tratamentului.
Pachetul promoțional este valabil în perioada 20 mai - 20 iunie și, foarte important, este necesară o programare, în prealabil.
Mai multe informații puteți obține la numerele de telefon: 0341/911.000, 0744/URGENT, 0754/227.060, 0769/077.077.
Taguri
Articolul anterior "Deficitul de cadre medicale ne afectează activitatea!"
Articolul următor Lucrări ENEL. Află aici în ce zone din Constanța se oprește curentul electric, mâine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei