Zahărul în exces provoacă o serie de daune organismului

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 20 Noiembrie 2022 159
Se ştie, zahărul le oferă tuturor energie, dar consumul prea mare al acestui aliment poate duce la o senzaţie constantă de oboseală şi slăbiciune. Din păcate, mulţi oameni nu ştiu că problemele fizice sau psihologice cu care se confruntă pot apărea în urma consumului excesiv de zahăr şi acumulării acestuia în corpul lor. De exemplu, susţin specialiştii, zahărul rafinat în cantităţi mari poate fi dăunător pentru sănătate. Potrivit unui studiu spaniol, zaharurile produc o senzaţie mai mare de saţietate decât carbohidraţii. Totuşi, această saţietate se menţine doar pe termen scurt, aşa că este foarte probabil să vă fie foame din nou la scurt timp după masă şi să vreţi să mâncaţi iar. Acest lucru, împreună cu un stil de viaţă sedentar şi o dietă dezechilibrată, vă poate face să deveniţi supraponderali sau obezi.
De fapt, un experiment realizat de cercetători a dezvăluit faptul că persoanele care şi-au redus aportul de zaharuri rafinate şi-au ameliorat nivelul de oboseală şi şi-au îmbunătăţit starea de spirit. Alte studii arată faptul că excesul de zahăr, împreună cu o igienă dentară deficitară, slăbește smalţul dinţilor. De asemenea, dacă mâncaţi prea mult zahăr, pielea îmbătrâneşte mai repede. În plus, metabolizarea zahărului creează molecule, cunoscute sub denumirea de AGES (produse finale de glicare avansate), care afectează colagenul şi elastina din piele. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei