Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Alimente contaminate cu E coli și stafilococi, servite la hramul bisericii din Ivrinezu Mic r Primăria Peștera, care a organizat această masă festivă, a fost amendată de autoritățile sanitare

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 21 August 2010 3217 1 min citire
Alimente contaminate cu E coli și stafilococi, servite la hramul bisericii din Ivrinezu Mic
Ancheta desfășurată de Direcția Sanitar-Veterinară și de Direcția de Sănătate Publică a scos la iveală că o parte dintre produsele alimentare servite la hramul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Ivrinezu Mic erau infectate cu bacili și stafilococi. Potrivit dr. Gheorghe Dincă, director DSV, salamul Victoria, brânza telemea și pilaful erau "necorespunzătoare microbiologic". "Aceste produse sunt contaminate cu Escherichia coli (E coli) și stafilococ coagulazo-pozitiv, conform buletinelor de analiză 23138 și 23139/20.08.2010", a afirmat medicul.
Totodată, specialiștii DSP au depistat, în urma analizelor efectuate, stafilococi în brânza de oaie servită mesenilor, dar și că o persoană dintre cele care au porționat produsele alimentare era purtătoare de stafilococ auriu hemolitic. De aceea, susțin reprezentanții celor două instituții, s-au îmbolnăvit doar 23 dintre cei peste 200 de localnici care au participat la praznic.
Ambele instituții au luat decizia sancționării Primăriei Peștera, de care aparține satul Ivrinezu Mic și care a organizat masa festivă. Astfel, conducerea DSV a luat decizia amendării autorității locale cu 1.000 de lei, în vreme ce DSP va aplica o sancțiune între 2.000 și 6.000 de lei, pentru că nu au fost asigurate toate condițiile igienico-sanitare pentru derularea hramului.
Reamintim că în seara de duminică, 15 august, 23 de persoane, dintre care 18 copii au fost transportați de urgență la spitalele din Constanța și Medgidia, acuzând simptome specifice toxiinfecției alimentare. Bolnavii au fost ținuți sub observație până la jumătatea acestei săptămâni, când medicii au considerat că starea lor s-a ameliorat și pot fi externați.
Taguri
Articolul anterior Concesionarea serviciilor publice din județul Constanța, luată la bani mărunți
Articolul următor Noul program de muncă al finanțelor publice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei