Vineri, 05 Iunie 2026

Am trecut și peste asta! Informație importantă despre Covid

de Cuget Liber Vineri, 17 Martie 2023 688 < 1 min citire
Am trecut și peste asta! Informație importantă despre Covid
COVID-19 va fi în curând comparabil cu pericolul gripei sezoniere, a afirmat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care speră să diminueze anual nivelul său de alertă maximală, informează AFP.
''Cred că vom ajunge la un punct când vom putea considera COVID-19 în acelaşi fel în care considerăm gripa sezonieră, adică o ameninţate la adresa sănătăţii, un virus care va continua să ucidă, dar un virus care nu perturbă societatea sau sisteme spitaliceşti'', a declarat şeful programelor de urgenţă din cadrul OMS, Michael Ryan, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Alături de acesta, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că este ''foarte satisfăcut să constate că, pentru prima dată, numărul săptămânal al deceselor semnalate în decursul ultimelor patru săptămâni a fost mai mic decât cel înregistrat în momentul când am utilizat pentru prima dată cuvântul ''pandemie'', în urmă cu trei ani''.
''Suntem cu siguranţă într-o situaţie mult mai bună astăzi decât în orice alt moment al pandemiei'', a remarcat el.
Taguri
Articolul anterior Şofer amendat de poliţiştii rutieri cu 2.900 de lei şi cu permisul suspendat 7 luni. Iată motivul
Articolul următor REȚINUȚI PENTRU TRAFIC ȘI CONSUM DE DROGURI DE RISC ȘI DE MARE RISC

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei